Everything starts in a large room, 5 years ago, among some curious people and a trainer with the air of a natural, relaxed and rooted person. I remember my fear of newness and interaction, that were chasing me in the room, but also the joy of every exercise that Kefas was proposing to us. I didn’t know, back then, how many nice things will The Liberated Voice Workshop bring into my life and especially I couldn’t foresee my recurrent participation to it. I’ve been for five times until now and I have so many reasons to continue. I’ll tell you more below.

This workshop helped me to discover my naturalness and the confidence in my own body and in my voice in ways that I didn’t experience before. These ways impacted also other people in my life and my relationship with them.

​​About voice and freedom​

First of all, I understood how yawning and stretching in the morning (done in a certain way, of course), but also singing can be instruments for a better day. I understood how sound, like water, can clean you and release you of useless things. I discovered that I can have my own soundtrack if I dare to lend my voice to my heart and give her the chance to sing… spontaneously… without any rule. And I found out that my heart can sing very tenderly and different than my mind thought.

I can remember clearly the moment when singing became freedom for real. I was with my husband Emil and some friends, we were hiking in the mountains, and I got very tired. So I started going back through the woods. The nature was very beautiful, but I was sad for parting with the group. And I started feeling a bit anxious, also. But I let my heart sing about anything that came to me at that moment. What came out was a strong feeling of communion with nature, something I rarely experienced. I even sang to a small lizard who, in stead of being scared, stayed for a photo shooting. I sang to the sky, to the paths, to the leaves, to the river. I sang to myself. Spontaneously, as I told you. It’s that day that I realised how vast my freedom of singing is and how emotionally soothing it is for me. Very shortly I became peaceful and joyful and grateful for what was happening to me. The difference to the moment before was so big that I can still remember this clearly. And that freedom of being. The harmony. It was delicious!

To the next edition I found out about the healing power of sound and saw surprising effects on a physical level during the exercises we’ve been doing — both with me (a physical discomfort has lowered and disappeared when I found a sound to address it), and with the others (from the feedback that I received from the people that I paired with during the exercises).

​​My voice is me

Step by step I understood that there were even more things to explore around my voice and body. Already my voice was more and more versatile and relaxed. I was still getting a hoarseness when singing, but less than before. Now, after the five editions of the workshops, I almost never get a soar throat when I sing for a long time.

I noticed an obvious change in my voice, in the way that it sounds, in its steadiness, and in my confidence in it. And one other thing that I like very much: I’m not lacking a piece of the stave. Precisely, there were some sounds that were making the shift from low pitch to high pitch that I just couldn’t manage. It felt like a strange step that I was always stumbling on. And if I did manage to go over it, you could actually hear that, as a noise. I was destroying songs. Or developed a hoarseness faster. Or I was feeling as if my voice was breaking. Well, I’m passed that stage now. My voice is flowing smoothly, form a tone to another, and therefore I can sing naturally a more nigger range of songs, without fearing that I am too low, or too high, or to that “middle” that I could never reach.

I like myself and my voice more, I feel more relaxed and confident. So confident that I started to integrate spontaneous songs in my strolls through the city… Sometimes I just let my body express through sounds and some very nice melodies come out. I do it more in the evenings, when there’s less people and car noises. In the meantime, from an instrument used when needed, my voice became a pleasant company and presence on its own.
​​
One of the most important things that I discovered is that voice is an instrument that I have in handy and it’s a pity not to create a good relationship with it, as it’s capable of many things. The voice and its physical effects accompany me as intimately as my breathing. I always have it with me and it instantly gets me in contact with my body and into the present moment. And not just me…
​​

With a baby on the stave

In the meantime, a baby appeared in my life. It was again a moment when my voice took a role I couldn’t foresee. I used it to relax myself in the anxious moments of pregnancy. I sang to my baby while he was still in my belly, so that he could hear me and know me. Then singing proved to be a healing and conscious way to give birth, by humming and using the right sounds for the lower part of the body, where most of my tension gathered.

Then the baby was born… And this is the point when became more and more conscious about the emotional impact of the voice on me and those around me.
​​
Because I was speaking to a little man that was new to this world and I was singing to him and I could see how this had an almost immediate effect on him. Both the sounds and the waving of my voice and my emotional state which I could transfer to him in this way, more or less consciously. And because I got bored by the usual songs, I started improvising.
​​
What I noticed is that first my own emotional state was changing, while singing, in a pleasant one. Then the baby was naturally resonating with me. I could see him getting more relaxed and listening to me.

After this phase I took a brake from improvising. Until one day, some months later, when I kept trying to make a little kiddo (the baby grew a bit) to go to sleep. The world became to interesting for him and, although he was very tired, he was willing to stay awake even more. I tried everything, until an idea came to my mind: to explain to him how sleep could help him, if he would give in to it. And I did it by spontaneously and effortlessly singing a lullaby with rhymes and tone.

The fountain of sounds

It’s clear to me that I sang this song not with the voice, but through the voice, from that “fountain in the chest” that Kefas is talking about during the workshop. And it worked. Amazing! I was amazed while the sound was coming out of my chest. And the kiddo fell asleep. My inner truth, transferred with care , through a conscious voice, reached to him and helped him so calm down.It was magical. And it’s even more magical that now, after so many months, this song still helps him to allow the sleep to come to him.

But singing helps to connect with other adults, also. Through voice, sound, music. It’s a special experience that you can hardly live in today’s society, that of uniting with those around you through voice… by singing a spontaneous and improvised duet. It’s a powerful experience if you allow yourself to live it fully, beyond the gear and shame that come naturally.

All in all, this workshop brought some very precious changes to my life and to my family. I learned to use and value this instrument (or should I call it a friend?) that most of us have it with us all the time, without being conscious about it or without making it our ally.

I feel grateful for the experiences that I had during the worksop, one edition after the other. If I were to choose two words that would summarise my experience, they woould be “connection” and “freedom”. It’s like living fully, with the voice as an acknowledged and useful friend.

Totul începe într-o sală încăpătoare, acum 5 ani, alături de niscai oameni curioși și de un trainer ce inspira naturalețe, relaxare și înrădăcinare. ​​Îmi aduc aminte de teama de nou și de interacțiune, care mă fugărea prin sală, dar și de bucuria cu care se finaliza fiecare exercițiu propus de Kefas. Nu știam pe atunci câte lucruri faine va aduce în viața mea The Liberated Voice Workshop și mai ales nu prevedeam participarea mea recurentă la el. Am fost până acum de 5 ori și am atâtea motive să continui. Vă spun câteva mai jos.
​​
​​Workshopul ăsta m-a ajutat să îmi redescopăr naturalețea și încrederea în corp și în voce în alte moduri decât până atunci. Moduri care îi impactează acum și pe ceilalți oameni din viața mea și relația mea cu ei.

​​Despre voce și libertate​

În primul rând, am înțeles cum căscatul și întinsul de dimineață (sigur, într-un anume mod făcute), dar și cântatul îmi pot servi ca instrumente pentru o zi mai bună. Am înțeles cum sunetul, ca și apa, te spală și te eliberează de cele netrebuincioase. Am descoperit că pot avea oricând o coloană sonoră proprie dacă îndrăznesc să împrumut vocea mea inimii mele și să o las să glăsuiască… Spontan… Fără vreo regulă. Și am aflat ca inima mea cântă tare duios și altfel decât ar fi crezut mintea mea…
​​
​​Îmi aduc aminte și acum foarte bine de momentul în care a canta a devenit o libertate reală. Eram la munte cu Emil, soțul meu, și câțiva prieteni și obosisem în drumeția în care porniserăm deja de câteva ore. Mă întorceam singură pe un traseu prin pădure. Și era frumos tare în natură, dar eram și tristă că mă despărțisem de grup și-mi era și un pic teamă. Dar mi-am lasat inima să cânte despre toate, așa cum veneau. Ceea ce a ieșit a fost o senzație de comuniune cu natura cum rar întâlnesc. Am cântat inclusiv unei șopârlițe care în loc să se sperie a stat la pozat. Am cântat cerului, cărărilor, frunzelor, râului. Mi-am cântat mie. Spontan, cum ziceam. Atunci am aflat cât de vastă e libertatea mea de a glăsui și cât de bine îmi face emoțional. În foarte puțin timp am devenit liniștită și veselă și recunoscătoare pentru ce mi se întâmpla. Atât de mare a fost diferența, încât îmi amintesc foarte clar momentul – a rămas pt mine unul semnificativ. Și libertatea aceea de a fi. Și armonia. Delicios!
​​
​​Apoi am mai fost la o ediție a worksop-ului și am aflat despre puterea vindecătoare a sunetului și am văzut efecte surprinzătoare în plan fizic în timpul exercițiilor din workshop – atât eu cu mine (cum un disconfort fizic localizat s-a diminuat și apoi a dispărut după ce am găsit sunetul care i se adresa), cât și eu cu ceilalți (asta din feed-back-ul primit de la persoanele cu care am făcut pereche în exercițiile propuse de Kefas ).

​​Graiul meu sunt eu

​​Ușor-ușor am înțeles că mai sunt și alte lucruri de explorat în legătură cu vocea și corpul. Deja vocea mea era din ce în ce mai versatilă și mai relaxată. Încă mai răgușeam cântând, dar mai puțin decât înainte. Acum, după cele cinci ediții ale worksop-ului nu mai răgușesc aproape deloc atunci când cânt pentru multă vreme.
​​
​​Am observat o schimbare clară în vocea mea, în timbrul ei, în stabilitatea ei, în încrederea pe care o am în ea. Plus, un lucru care îmi place foarte mult: nu mai am o bucată de portativ lipsă. Mai exact, erau niscai sunete de trecere de la vocea joasă, la vocea subțire, pe care nu le puteam trece cu bine. Parcă era un prag ciudat de care mă împiedica veșnic și de câte ori îl treceam totuși se auzea și se simțea tare ciudat. Stricam cântece. Sau răgușeam mai repede. Sau mi se părea că mi se sparge vocea. Ei bine, asta nu se mai întâmplă acum. Vocea mea e cursivă și lină, de la o tonalitate la alta, și deci pot cânta cu naturalețe o gamă mult mai variată de cântece fără sa mă tem ca sunt prea jos sau prea sus sau, doamne ferește, undeva la “mijlocul” ăla care nu îmi ieșea mie deloc.
​​
​​Îmi place mai mult de mine și de vocea mea, mă simt mai relaxată și mai încrezatoare. Atât de încrezătoare încât am început sa integrez cântece spontane și prin plimbările mele, pe jos, prin București… Îmi las uneori corpul să se exprime prin sunete și ies melodii foarte faine. Fac asta spre seară, când e mai puțină populație sau zumzet de mașini. Astfel că, între timp, vocea mea a devenit, dintr-un instrument folosit la nevoie, o companie tare plăcuta și o prezență în sine.
​​
Unul dintre cele mai importante lucruri descoperite este că vocea e un instrument pe care îl am tot impul la îndemână și e păcat să nu îmi creez o relație faină cu ea, pentru că știe să facă multe. Vocea și efectele ei în plan fizic mă însoțestec la fel de intim cum o face respirația. O am mereu cu mine și mă pune instant în contact cu corpul meu și mă poate aduce oricând în prezent. Și nu doar pe mine…

Cu un bebe pe portativ

​​Între timp a apărut și un bebe în viața mea. Moment în care, din nou, vocea a căpătat un rol pe care nu-l prevăzusem. Am folosit vocea ca să mă relaxez eu în momentele de precipitare, ca să ii cânt cât timp era el încă în burtică și să mă audă, să mă cunoască, ca să mă mai detensionez în perioada travaliului într-o maniera vindecătoare și conștientă, folosind murmurul din piept (humm-ing, în engleză) și vocale specifice pentru zona pelviană sau spate, unde simteam tensiunile specifice travaliului.
​​
​​Apoi bebele s-a născut… Și acesta e punctul unde am devenit din ce în ce mai conștientă despre impactul vocii asupra mea și asupra celorlalți la nivel emoțional.
​​
​​Pentru că vorbeam cu un omuleț nou în aceasta lume și ii cantam și vedeam cum asta are efect aproape imediat asupra lui. Atât sunetele în sine dar mai ales modulările vocii și starea emoțională pe care o aveam pe fundal și pe care o transmitem mai mult sau mai puțin conștient. Și pentru că m-am plictisit destul de repede de cântecele cu formă fixă, am început să improvizez.
​​
​​Ce am observat e că mai întâi mi se schimba mie, cântând, starea emoțională, într-una plăcută. Apoi bebe rezona în mod natural cu mine. Îl puteam vedea cum se relaxează și cum ascultă. Apoi am făcut o pauză de improvizat… Până într-o zi, câteva luni mai târziu, când tot încercam să adorm un puștiulică (bebe a mai crescut) pentru care lumea era prea interesantă și, deși era foarte obosit, ar fi tras de el oricât doar să mai stea treaz… Și după ce am încercat tot ce am știut, m-am gândit să îi spun cum anume l-ar ajuta somnul dacă și-ar da voie sa adoarmă… și am făcut asta fără să știu că, din prima, spontan și fără efort va ieși pe gura mea un cântec de leagăn cu versuri cu rima și melodie stabilă așa… din prima.

Fântâna de sunete

Cert e ca am cântat acest cântecel nu cu vocea, ci prin voce, din acea “fântână din piept” despre care povestește Kefas la workshop. Și a curs. Uimitor! Mă uimeam în timp ce ieșea din pieptul meu. Și copilul a adormit. Adevărul meu transmis cu blândețe printr-o voce conștientă a ajuns la el și l-a ajutat să se liniștească. A fost magic. Și mai magic este că acum, după multe luni de atunci, acesta este în continuare cântecul pe care pruncul adoarme liniștit, primind parcă somnul la el cu drag și pace.
​​
​​În plus, cântatul ajută la conectarea cu ceilalți. Prin voce, prin sunet, prin muzică. Este o experiență specială pe care nu e prea lesne să o trăiești în societatea de azi. Aceea de a te uni prin voce cu cei din jur… cântând un duet spontan, improvizat. E o experiență puternică dacă îți dai voie să o trăiești până la capăt, dincolo de teama și rușinea care vin natural.
​​
​​Una peste alta, acest workshop a adus schimbări tare prețioase în viața mea și a familiei mele. Am învățat să folosesc și să prețuiesc acest instrument (sau prieten, i-aș putea spune) pe care majoritatea îl avem alături tot timpul, fără să fim conștienți de el sau să ni-l facem aliat.
​​
​​Mă simt recunoscătoare pentru experientele trăite an de an la workshop. Dacă ar fi să aleg două cuvinte care ar sumariza experiența mea la Voice Liberated, ele ar fi “conexiune” și “libertate”. E ca și cum trăiesc un a fi mai complet, având și vocea ca prieten conștientizat și folositor.

Leave a Comment